Jurnal din timpul pandemiei

  A trecut un an. Altul este la ușă... Privim în urmă, privim înainte... 2020... Un an de schimbare. Aș putea spune un an mai puțin bun, dar... Greșesc... Nu a fost nici bun, nici prost. A fost... altfel. A fost un an de schimbare, mai bine spus de adaptare. Adaptare la ceva aparent nou, și totuși vechi de când lumea. Atacul masiv al unui virus nou, sub forma unei pandemii, a surprins toată lumea... Nu este nici prima și nici ultima pandemie din istoria umanității. Dar a fost ca și cum a fost prima. Cu siguranță memoria individuală nu a avut cum funcționa, iar memoria colectivă a fost aproape inactivă. Dacă am fi știut fiecare dintre noi măcar o brumă de istorie, am fi fost cu siguranță mai puțin surprinși. În fața unei amenințări, oricare și oricum ar fi aceasta, nu poți avea decât două tipuri de reacție: să fugi/să te ferești sau să lupți. Prima reacție a fost oarecum de fugă, mai bine spus de retragere. Asta pentru că nu ai suficiente arme pentru a lupta. Dar nu ai cum să te retragi

  Sunt într-o dilemă. Acum câteva zile îmi spuneam și vă spuneam că m-aș considera UN NIMENI. Sună aproape sinistru și ilogic. Prefer să consider că încă nu am ajuns așa. Dar în ochii celorlalți așa cred că apar. Dar, așa cum îmi spunea cineva acum câteva luni, depinde foarte mult cine mă judecă. Pandemia actuală m-a schimbat oarecum. Sau poate că nu. M-a forțat să mă adaptez la o situație nouă pentru mine, dar pe care nu puteam s-o influențez cu nici un chip. Cel mai dur a fost că am fost forțată oarecum să „trag pe dreapta” și să nu mai lucrez ceea ce lucram până atunci. Pe moment o mică „vacanță” mi-ar fi prins bine și, dintr-un anumit punct de vedere poate așa a fost, dar parcă era prea mult să stau pe tușă pe timp aparent nelimitat. Problema era să îmi umplu mintea și timpul cu ceva ca să nu mă mai gândesc la prostii. Până la un punct am reușit. Am reînceput să citesc ceva mai mult, deși nu îndeajuns. Probabil nu mi-am intrat destul de mult în ritm. Dar citind prea mult timp eram

  Președintele Colegiului Medicilor din județul Neamț, medicul Iosif Koszeghi, s-a stins din viață duminică, 13 decembrie, la vârsta de 71 de ani. „Colegiul Medicilor din România (CMR) își exprimă întreaga compasiune și părere de rău cu privire la moartea colegului nostru, medicul Iosif Koszeghi, survenită în urma infecției cu SARS-CoV-2. Medicul chirurg Iosif Koszeghi, președinte al Colegiului Medicilor din județul Neamț, a pierdut lupta cu noul coronavirus, după ce, se pare că, a contractat virusul la locul său de muncă, în Spitalul Județean Piatra Neamț. Dr. Iosif Koszeghi a fost un medic dedicat, acesta participând efectiv în seara tragediei ce a avut loc în secția ATI COVID a Spitalului Județean Piatra Neamț, implicându-se cu toate riscurile în ajutorarea celor răniți și în acțiunile realizate imediat după stingerea incendiului. În numele Colegiului Medicilor din România, sincere condoleanțe pentru familia dr. Iosif Koszeghi, precum și toate regretele noastre și compasiunea pentru

 În ultimul timp am avut divergențe cu o persoană extrem de apropiată. Pe de o parte tind să îi dau dreptate, dar cred că dreptatea este de partea amândorura. Numai că părerile, impulsurile și acțiunile fiecăruia dintre noi tind să fie divergente. Cred că putem fi întru totul de acord că activitatea profesională, mai ales în condițiile în care persoana respectivă se respectă ca și profesionist, presupune acumularea de informații. Evident că nu tot ceea ce asimilezi ca și informație poți aplica în practică, pentru că acest lucru presupune cheltuieli materiale, financiare, umane, de timp... Dar măcar încerci să faci ceva din ceea ce ai la îndemână. În medicină, dar nu numai, trebuie să citești. Cărți, reviste de specialitate. Să participi la cursuri, seminarii, conferințe. Din fericire pentru mine, pandemia actuală a avut și o parte bună, în sensul că pot accesa manifestări științifice online gratuite cu mult mai mult decât până nu de mult. Dar asta este altă poveste. Însă baza pregătiri

  Dacă mă gândesc mai bine, în ultima vreme mi s-a confirmat o bănuială pe care o aveam de mulți ani și care preferam să nu fie adevărată. Nici acum nu pot accepta faptul că pentru cei aflați la conducere, la nivel local sau mai sus, sunt un NIMENI, un oarecare bun doar ca și sac de box și otreapă de spălat mizeria de pe jos, dar se pare că asta este realitatea. În ultimii 12 ani, să zicem cu aproximație, orașul în care trăiesc și lucrez a fost condus și administrat mai bine sau mai puțin bine de reprezentanții unei anumite formațiuni politice. De fapt aceeași oameni cameleonici care au trecut dintr-o formațiune politică în alta, după cum își simțeau șansele de a-și menține același scaun în postul de conducere, măcar același loc dacă nu unul mai înalt și mai confortabil. În timp ce noi încercam să supraviețuim la un nivel extrem de scăzut de trai. Puteam să schimbăm situația la fiecare votare. Dar cei mai mulți erau cuprinși de o (in)explicabilă lehamite, de parcă ar fi spus: „Oricum n

 Și au fost alegeri. Ieri, duminică, de sf. Nicolae. Începutul sărbătorilor de iarnă. Se pare că toți politicienii au vrut să primească cadouri în cizmulițe. Și le-au primit sau le vor primi, chiar dacă vor fi vărguțe solide și nu cine știe ce dulci. Mai degrabă amare, mult prea amare. Acum toți vor încerca să dreagă busuiocul. Să repare tot ceea ce se poate repara. Să combine elementele apărute în modul cel mai fericit cu putință. Vor fi lupte crunte care îi vor privi întâi pe ei. Și mare lucru să nu fim și noi afectați, cu mic cu mare. Factura este plătită de toți deopotrivă. Poate că lehamitea și dezamăgirile au fost prea mari. Mult prea mari ca să ne îndemne să ne implicăm. Reacția este normală până la un punct, dar... Nu poate dura la nesfârșit așa. Cercul vicios trebuie distrus, lanțul nenorocirilor trebuie cumva rupt. Trebuie luată atitudine fără a fi nevoie să ne sinucidem inutil. Primul pas ar fi fost să mergem la vot. Chiar dacă aparent nu aveam pe cine alege. Și totuși gafel

 Pandemie... Întreaga viaţă ne-a fost schimbată. Poate că a trebuit să trecem prin lecția aceasta de viață; în fond, molimele fac parte din legile nescrise ale naturii. Numai că, așa cum se întâmplă de obicei, am fost prinși nepregătiți. Și nu a trebuit să se întâmple asta. Nu este prima lecție a istoriei din care se poate învăța. Trebuie doar să-ți deschizi ochii și mintea, să acumulezi informații pe care să le poți folosi ulterior. Și să poți să-ți învingi temerile, să poți să fii deschis la nou și să fii capabil să mergi mai departe prin viață. Pandemie... S-au încercat multe lucruri bune până la un punct, dar s-au făcut și greșeli. Este de la sine înțeles că a trebuit să învățăm cu toții din mers. Unii s-au străduit să învețe și au reușit. Cu alții însă a fost mai greu.  Din păcate, prea multe lucruri au fost amânate pentru a se realiza. Și din păcate prea mulți am pierdut prea timpuriu lupta cu un destin pe care îl puteam înfrunta. Iar pierderea luptei a însemnat pierderea vieții

Pentru că suntem în perioada colindelor, vă propun următoarea piesă de actualitate , care să vă încânte sufletul: Colind de școală nouă Povestea o veți afla, intrând pe link-ul de mai sus. Sper să vă placă...