Jurnal din timpul pandemiei

 Ca tot suntem în pandemie... Să ne amuzam cu câteva jocuri de cuvinte.. În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească. Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși. Ne place bătaia! - Noi ne începem fiecare sărbătoare cu o bătaie, pentru că noi nu curățăm covoare, noi le batem. - Noi nu parcurgem un drum, noi îl batem. - Chiar și când suntem gânditori, ne bate un gând. - Inima noastră de român nu pompeaza ci bate! - Pantofii noștri nu ne rod, nu ne sunt mici sau mari, ci scurt - ne bat. - Ca să urezi de bine cuiva îi spui: „Bată-te norocul să te bată!”. - Când pleaca cineva îi urezi: „Cale bătută!” - Unul dintre dansurile tradiționale din zona Moldovei este „Bătuta”. - Laptele nostru nu-i fermentat ci e bătut. - Noi nu ciocănim, noi batem la ușă. - Cândva, unele femei, câștigau un ban din copiere de documente. Băteau la mașina de scris. - Nu avem o competiție sportivă loială. Scopul nostru e să-l batem pe adversar. - Și vântul bate pe afară. - In loc de ghinion, e

 * 🤔Cine a inventat cele trei reguli de bază pentru a ne proteja? *  * 1 - Distanță 🧍 *   * 2 - Igiena mâinilor * 👐 🚰🧽  * 3 - Utilizarea măștii * 😷   * Aceste legi au fost date națiunii Israel, acum 3500 de ani.  Știați?  Așadar, căutați-le în Biblie!  📖 *   * 1 - EXOD 30: 18-21 - Spălați-vă mâinile 👐🚰 *  * 2 - LEVITIC 13: 4, 5, 46 - Dacă aveți simptome, păstrați distanța, acoperiți-vă gura și evitați contactul.  😷🤒 *   * 3 - LEVITIC 13: 4, 5 - Cine este infectat, trebuie să rămână între 7 și 14 zile în carantină *  * Și mai sunt cei care se îndoiesc că Biblia este o carte a înțelepciunii !!! *  * IUBESC ACEASTA ANALOGIE *  - Când * DUMNEZEU * a vrut să creeze * pește *, a vorbit cu * marea *.  - Când * DUMNEZEU * a vrut să creeze * copaci *, a vorbit cu * pământul *.  - Dar când * DUMNEZEU * a vrut să-l creeze pe * om *, s-a orientat spre * SINE *.  - Așa că * DUMNEZEU * a spus: * „Să facem om după chipul și asemănarea noastră” *.  Notă:  - Dacă scoți un * pește din apă, ac

 Iar restricții... De parcă s-ar fi terminat vreodată de când a dat molima peste noi. Și totuși începe parcă să dureze prea mult... Oare? Starea aceasta de alertă durează de câteva luni bune. Și nu sunt motive să se termine prea curând. Așa că trebuie să ne adaptăm vrând-nevrând.  Personal, încă stau bine cu moralul. Și totuși mă deranjează câteva lucruri. Mă deranjează faptul că încă mai sunt persoane care mai cred că situația asta cu pandemia, cu existența virusului și al bolii, nu ar fi chiar „pe bune”. Pe bune, fraților? Este drept, pot fi erori în comunicare. Pot fi erori în acțiune. Dar virusul și boala există PE BUNE. Sunt oameni care se îmbolnăvesc, chiar dacă ușor sau sunt chiar asimptomatici. Asta nu înseamnă că atacul viral nu s-a produs sau situația nu s-ar putea agrava ulterior. Dar sunt și oameni a căror stare este extrem de gravă și unii nu supraviețuiesc. Să fie decesul o urmare doar a altor afecțiuni? Ok. Să zicem că nu credeți, oameni buni, in COVID și în pandemie. Vă

 Pentru unii, un articol de presă ca cel de mai jos poate părea o ştire seacă de presă: Preot răpus de Covid Știre publicată în urmă cu   17 ore,   în data de   9 noiembrie 2020 Autor   Monitorul de Neamț și Roman ■ părintele Gheorghe Miron a trecut la cele veşnice, decesul survenind în seara zilei de duminică, 8 noiembrie ■ a fost în slujba bisericii şi a enoriaşilor timp de aproximativ 45 de ani ■ Printre persoanele răpuse de virusul ucigaş se află şi un îndrăgit preot ortodox din Arhiepiscopia Romanulu şi Bacăului, Gheorghe Miron, care avea 78 de ani. „Drept măritori creştini, cu întristare vă aducem la cunoştinţă că, în seara zilei de duminică, 8 noiembrie, părintele nostru, Gheorghe Miron, a fost chemat la Domnul, Părintele, care a slujit timp de 34 de ani, pînă la pensionare şi alţi 10 ani după la Sfîntul Altar al bisericii noastre, acum liturgiseşte în ceruri. Părintele nostru ne va lipsi mult, pentru că nouă, preoţilor, ne-a fost un model de rîvnă şi responsabilitate în slujire

 Într-un final inevitabilul s-a produs. Au apărut primele cazuri (confirmate!) de infecție virală. Puține și oarecum „de import”, și totuși aduceau confirmarea că afecțiunea era prezentă și în România. Imediat s-a dat alarma și nu a mai durat mult și s-au luat primele măsuri: izolarea. Și au apărut primele bâlbe. Printre primele măsuri luate a fost întreruperea cursurilor școlare, tocmai pentru a proteja copiii si adolescenții, plus că a fost una dintre primele măsuri de evitare a formărilor de aglomerații umane. Apoi a urmat izolarea la domiciliu și restricții de circulație. O lună... Apoi a doua... A fost greu, nu doar prin izolare ci mai ales prin incertitudine: până când? Lucrurile au fost ținute oarecum sub control o vreme, sau cel puțin așa a părut. Din afară se întorceau însă buluc românii care își pierduseră locurile de muncă și sursele de venit din străinătate. Nu puteau fi opriți, în primul rând pentru că era absurd să interzici unui om aflat aproape de disperare să-și găseas

 La început a fost doar o ştire de presă. O ştire ca oricare alta. Cum că, undeva în China, a apărut un virus nou care îşi extinde cu repeziciune aria de potențială răspândire a infectărilor umane. Oricăt s-ar fi încercat totuși să se treacă cu vederea acest fapt, oricât de mult s-ar fi încercat, ipotetic vorbind, să se ascundă faptele, amploarea crescută a fenomenului nu putea fi trecută cu vederea. Nu era prima molimă apărută pe pământ. Au fost de-a lungul istoriei umane dezastre de această natură care au decimat comunități întregi și au semănat spaimă și teroare. Împotriva acestor molime s-a încercat tot ce era omenește posibil, în acele vremuri pentru a stopa extinderea lor. Nu s-a reușit, dar măcar s-a încercat cu priceperea din acele vremuri. Și s-a încercat să se înțeleagă fenomenul pentru a se lupta cu mai multă eficiență.  Spitalele erau asaltate de persoane infectate. Erau pline de bolnavi în stare mai ușoară sau mai gravă, cei gravi fiind din ce în ce mai mulți. Aveau de suf

 De ce jurnal? Pentru că, printre altele, una dintre funcțiile pe care le poate avea un blog este aceea de jurnal. Nu! Nu vă gândiți la un jurnal mai mult sau mai puțin intim. Nu! Mai degrabă un soi de literatură în stil jurnalistic, ziaristic, documentar... Cam mult spus, dar.... De ce jurnal de pandemie? Pur și simplu... „la plesneală”, cum obișnuiesc să spun uneori. Adică la întâmplare. Sau poate că nu... Să ne întoarcem în urmă cu ceva luni. Mai multe luni. Poate chiar un an de zile... aproape... Pe undeva, în Extremul Orient, mai precis în China (localitatea, mai mult chiar zona nu prea are importanță), un virus nou începea să-și facă de cap. Probabil era ceva ce atacase până atunci sălbăticiunile locului, liliecii zice-se, și dintr-un moft de parazit ce vrea o diversitate într-ale gazdelor, a început să atace oamenii. Teren virgin, neexplorat, nefolosit, nepregătit să primească un asemenea atac.Ca atare, atacul a intrat ca-n brânză, cum s-ar zice. Și atacatorul a început să profi