Pentru unii, un articol de presă ca cel de mai jos poate părea o ştire seacă de presă:
Preot răpus de Covid
■ părintele Gheorghe Miron a trecut la cele veşnice, decesul survenind în seara zilei de duminică, 8 noiembrie ■ a fost în slujba bisericii şi a enoriaşilor timp de aproximativ 45 de ani ■
Printre persoanele răpuse de virusul ucigaş se află şi un îndrăgit preot ortodox din Arhiepiscopia Romanulu şi Bacăului, Gheorghe Miron, care avea 78 de ani.
„Drept măritori creştini, cu întristare vă aducem la cunoştinţă că, în seara zilei de duminică, 8 noiembrie, părintele nostru, Gheorghe Miron, a fost chemat la Domnul, Părintele, care a slujit timp de 34 de ani, pînă la pensionare şi alţi 10 ani după la Sfîntul Altar al bisericii noastre, acum liturgiseşte în ceruri.
Părintele nostru ne va lipsi mult, pentru că nouă, preoţilor, ne-a fost un model de rîvnă şi responsabilitate în slujirea lui Dumnezeu, iar frăţiilor voastre neobosit povăţuitor şi duhovnic, timp de aproape jumătate de veac“, se spune în anunţul făcut de reprezentanţii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Fiul acestuia, Sorin Miron, lucrează la Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă din Roman. Slujba de înmormîntare va fi marţi, 10 noiembrie, la ora 10.00, la biserica Cimitirului Roman, în condiţiile respectării regulilor de protecţie sanitară impuse de legislaţia în vigoare. Preotul a slujit aproape 35 de ani la biserica din Trifeşti, iar după pensionare la mai multe aşezăminte din Roman, ultima avînd harmul voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt.
„A fost un preot de vocaţie, care de la vîrsta de 25 de ani şi-a închinat viaţa lui Hristos împlinind în slujirea sa coordonatele chemării sacerdotale, fiind alături de cei în suferinţă, de cei marginalizaţi sau uitaţi, învăţînd şi îndrumînd părinteşte pe cei aflaţi în căutarea mîntuirii, îngrijind rănile sufleteşti ale enoriaşilor, mijlocind în rugăciunea către Dumnezeu mîntuirea sufletelor fiilor şi fiicelor duhovniceşti.
Un preot cu un deosebit spirit practic, care a ştiut să soluţioneze diferitele probleme întîlnite în misiunea preoţească, aducînd bucurie şi speranţă în viaţa enoriaşilor în momentele dificile ale vieţii acestora, un caracter puternic, un om hotărît, responsabil şi echilibrat“, se arată, pintre altele în mesajul IPS, Ioachim Băcăoanu, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. De menţionat este faptul că toată familia preotului se află în izolare.
Dincolo de articolul respectiv, un articol ca multe altele care deja s-au scris și se vor mai scrie, din păcate, este o dramă umană. Una dintre multele drame care s-au petrecut de când , din păcate, ne confruntăm cu molima ce tocmai ne-a schimbat viețile.
De ce am adus în discuție acest aspect? Pentru că de ceva timp mă tracasează atitudinea celor care nu cred în existența virusului și a bolii. Sau care cred cu toată tăria că lucrurile nu stau de fapt așa cum se prezintă de către autorități. Admit faptul că lucrurile poate sunt raportate și prezentate aparent denaturat, în sensul întârzierii unor raportari sau a încadrarii forțat mai altfel decat este de fapt, fie din insuficienta colectare a datelor, în viteza cu care se petrec lucrurile, fie din limite absolut firești ale competențelor celor care prelucrează datele. Dar de aici și până la existența unei teorii a conspirației este o cale lungă.
Pe părintele Gheorghe Miron l-am cunoscut. Mi-a fost vecin de scară de bloc. Înainte de a locui eu aici, era vecin cu bunicii mei. Practic am crescut sub privirile sale, alături de el. Îl simțeam ca făcând parte din familie, chiar dacă din familia mai mare a colocatarilor din scară și din bloc. Drumurile ni se intersectau adesea și inevitabil. Încă mai făceam parte din acei vecini de modă vcche care se ajută unul pe celălalt necondiționat și din tot sufletul.
S-a stins fulgerător. Săptămâna trecută, tatăl meu, privind pe geamul bucătăriei, zice: „A oprit o salvare în fată, tocmai ia pe cineva. Nu-i văd fața ca să-l pot recunoaște, dar atâta pot vedea că este cineva în vârstă. Nu-mi dau seama cine ar putea fi.” În fine, pe moment cam asta a fost discuția. Era pe seară, mult prea pe seară ca să facem analiza situației.
La o zi sau două, venind acasă, tata a povestit scurt: „Pe părintele Miron l-a luat salvarea atunci. M-am întâlnit cu preoteasa. Părintelui îi fusese rău tare: febră, frisoane, transpirații reci, dureri musculare în tot corpul... L-a dus direct la spitalul din Piatra Neamț.” Mă trecuseră fiorii și mi-a trecut prin minte gândul că ar fi prins infecția cu COVID, dar nu am spus nimic. Încă... Ieri dimineață am primit vestea dureroasă că s-a stins. Vestea a căzut ca un trăsnet. Astăzi este slujba de înmormântare, într-un cadru restrâns, impus de situație.
Gândurile mele vizavi de situație? Confuze... Multe...
- Părintele era un om în vârstă, asemenea tatâlui meu. Posibil și cu afecțiuni preexistente, fie și datorită, pur și simplu, vârstei, la fel ca și tatăl meu, ca părinții ți bunicii noștri, oameni la care ținem cu toții. Vârsta înaintată și starea de sănătate deja posibil fragilă și deteriorată au făcut să se stingă atât de rapid. In locul său poate fi oricare dintre noi, indiferent de vârstă și stare de sănătate.
- Boala poate avea forme ușoare, care se vindecă în timp, dar nu întotdeauna fără urmări. Dar sunt și cazuri când te lupți cu o formă gravă de boală, cu evoluție prelungă și chinuitoare. Poți ieși teafăr (vorba vine!) din lupta cu boala, dar te poți gândi și la ce este mai rău: moartea.
- Părintele a avut totuși parte de o înmormântare decentă și creștinească. Asta pentru că (încă!) situația epidemiologică este destul de temperată. Situația se poate schimba totuși dramatic dacă există un număr mare de persoane infectate și decedate, cu pericol de extindere masivă în populația generală. Să nu uităm pandemiile masive din trecutul omenirii, când morții erau duși cu grămada spre gropi comune, fără posibilitatea familiei de a-i conduce pe ultimul drum. Asta dacă mai rămânea o familie în urma lor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu