Iar restricții... De parcă s-ar fi terminat vreodată de când a dat molima peste noi. Și totuși începe parcă să dureze prea mult... Oare?
Starea aceasta de alertă durează de câteva luni bune. Și nu sunt motive să se termine prea curând. Așa că trebuie să ne adaptăm vrând-nevrând.
Personal, încă stau bine cu moralul. Și totuși mă deranjează câteva lucruri.
- Mă deranjează faptul că încă mai sunt persoane care mai cred că situația asta cu pandemia, cu existența virusului și al bolii, nu ar fi chiar „pe bune”. Pe bune, fraților? Este drept, pot fi erori în comunicare. Pot fi erori în acțiune. Dar virusul și boala există PE BUNE. Sunt oameni care se îmbolnăvesc, chiar dacă ușor sau sunt chiar asimptomatici. Asta nu înseamnă că atacul viral nu s-a produs sau situația nu s-ar putea agrava ulterior. Dar sunt și oameni a căror stare este extrem de gravă și unii nu supraviețuiesc. Să fie decesul o urmare doar a altor afecțiuni?
- Ok. Să zicem că nu credeți, oameni buni, in COVID și în pandemie. Vă respectăm convingerile. Dar respectați-ne, vă rugăm, dreptul la sănătate, integritate corporală, viață. Voi vă puteți îmbolnăvi cum se poate, mai mult sau mai puțin rău, chiar dacă nu renunțați la convingerile voastre până în ultima clipă. Dar noi avem dreptul de a ne feri de boală. Avem dreptul de a fi tratați chiar și de bolile de care suferim dincolo de SARS-COV-2, fără a căuta să fugim de virus ca de dracul.Respectați regulile minime de prevenție, chiar dacă vă este greu.
- Mă deranjează că, deși eu încerc pe cât posibil să respect niște reguli și niște principii, sunt persoane care refuză, la rândul lor, să le respecte. Și asta cu cea mai mare seninătate. Dureros este atunci când tocmai persoane care lucrează în sistemul medical sunt sceptice. Prea sceptice. Mult prea sceptice.
- Mă deranjează incertitudinea, lipsa de comunicare... Dar încerc să trec peste asta... Și mă mai deranjează faptul că nu știu până când va dura toată această incertitudine....
Și totuși încerc să mă adaptez. Să încerc să îmi duc viața ca și până acum. Vorba vine... Cum? Iată cum...
- Încerc să am mereu ceva de făcut. Chiar dacă îmi schimb aproape total preocupările sau revin la vechile mele hobby-uri. Chiar dacă uneori simt că ajung la saturație și la sentimentul că am făcut treaba respectivă în câteva luni ca în 5-6-7 ani normali. Si situația poate continua și se poate amplifica.
- Încerc să înlătul oboseala și senzația de saturație încercând să schimb activitatea de bază măcar la câteva zile o dată. Așa stimulez activitatea mereu altei părți a creierului și a organismului, lăsând părțile deja solicitate și obosite să se odihnească și să se refacă.
- Încerc să găsesc mereu resurse pentru noi și noi activități, tot mai diverse, făcând și refăcând planuri noi de bătaie, tocmai pentru a supraviețui unor noi zile.
- Încerc să nu epuizez resursele materiale și financiare cu totul și dintr-o dată, căutând, de pildă, marfă la preț redus.
- Încerc să trăiesc din plin clipa și să nu mă gândesc la viitor ca la o fatalitate de netrecut, chiar dacă de multe ori am senzația că lucrurile ar putea sta altfel.
Până acum au mers planurile. Și așa viața merge înainte...
Comentarii
Trimiteți un comentariu