Evernisaj, second-hand și outlet CHIC&SMART. Moda versus originalitate. Ce alegi: să fii în trenduri sau să fii tu însuți/însăți și cum faci asta?
A trecut vremea când puteam să mă îmbrac chiar mai „ponosit” fără să-mi pese prea mult. Practic nu prea am avut timp să-mi doresc asta, dar nu prea am avut încotro. Veniturile mele proprii practic încă nu existau, iar veniturile familiei erau destul de limitate, din ce în ce mai limitate pe măsură ce nevoile, implicit cheltuielile, creșteau destul de mult și de rapid.
Dacă până la 20-25-30 de ani am încercat și aproape am reușit să fac economii „la sânge”, acum mărturisesc că este din ce în ce mai greu dacă merg în continuare în stilul anilor de acum... câteva decenii. Ideea de a renunța la lucrurile ce pot părea neesențiale pare bună. dar... care sunt acele lucruri neesențiale? La ce să renunți și cum să duci un trai decent și să-ți păstrezi o imagine bună fără să depășești bugetul de care dispui la un moment dat?
Acum apare un nou aspect în viața de zi cu zi: nevoia de a fi „în trenduri”, „la modă”, tocmai pentru a fi acceptat ușor de acea parte a societății în care încerci să te integrezi. Și totuși trebuie să ai stilul propriu, originalitatea ta, fie și doar pentru că uneori ai senzația că ceea ce este la un moment dat „la modă” nu te prinde.
Și totuși senzația aceasta nu este doar senzație ci este realitate „pe bune”. Să luăm de pildă aspectul vestimentar. Nu orice este „la modă” avantajează toate persoanele. Să dau ca exemplu propria persoană. Sunt extrem de greu de îmbrăcat cu produsele de serie. Am nevoie de încălțăminte de dimensiuni relativ reduse, număr mic la limita dintre copii și adulți. În plus, nu mă avantajează tocurile și încălțămintea îngustă și ascuțită la vârf. Deci adio tocuri înalte, tip stileto, sau vârfuri ascuțite la încălțăminte. Iar în cazul articolelor de îmbrăcăminte am nevoie de modele suficient de largi, dar nu prea lungi; sunt mică de statură și departe de a fi slabă. Nu mă prind materialele subțiri până spre transparență sau care se mulează ușor. Prefer ca îmbrăcămintea să fie suficient de lejeră încăt să nu-mi stingherească mișcările.
Cum atât îmbrăcămintea cât și încălțămintea prefer să fie ușoară, dar rezistentă, să fie comodă și rezistentă, să combine minimum de decență, chiar dacă nu este excesiv de elegantă, cu posibilitatea de a fi purtată în diferite contexte, de a putea fi curățată și reparată ușor, nu este exclus să mă vedeți îmbrăcată în denim și încâlțată în bocanci sau încălțăminte sport.
Și cum obișnuiesc să port multe lucruri cu mine la servici, să nu vă mirați dacă mă vedeți purtând căte o geantă enormă și plină cu de toate...
... sau, de ce nu, ca să fie mai ușor de purtat și să nu îmi suprasolicite coloana vertebrală, să înlocuiesc gențile mari cu un rucsac încăpător purtat în spate. Dar asta doar în situațiile când nu merg într-un cadru mai mult sau mai puțin oficial.
Dar să revenim la statutul meu de femeie matură, cu un servici stabil și care are nevoie de o ținută cât de cât respectabilă ca să se poată încadra „în peisaj”. Teoretic ar trebui să mă îmbrac cu haine, dacă nu de firmă, cel puțin nu ponosite sau vizibil demodate. Numai că hainele de firmă... costă. La un moment dat am adoptat ideea de a mă îmbrăca cu articole de vestimentație second hand. Ideea a fost genială la început. Dacă aveam răbdare să caut ceva mai mult, puteam găsi haine de calitate suficient de bună, adesea aproape noi sau chiar noi,dar cu „defecte” minore ce puteau trece neobservate sau puteau fi remediate prin transformări minime. Și totul la prețuri sensibil mai mici decât în magazinele de produse nou-nouțe. Și culmea! puteam avea norocul să prind produse de firmă, chiar dacă nu prea pretențioase. O idee cel puțin la fel de genială este posibilitatea de a putea achiziționa produse de tip outlet damă. Ideea este de a cumpăra produse de firmă la prețuri mult reduse., ceea ce-mi permite să mă îmbrac bine, elegant, încadrându-mă într-un buget absolut rezonabil și corespunzător veniturilor mele totuși limitate.
Modă sau originalitate? Eu cred că amândouă variantele se pot combina în modul cel mai fericit posibil, fărăeforturi prea mari.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021
Comentarii
Trimiteți un comentariu