Treceți la conținutul principal

Un parchet nou la o casă veche

 Recunosc... Au trecut ani buni de când m-am mutat „în casă nouă”. Vorba vine, este apartamentul unei mătușe, care locuia împreună cu părinții ei, adică bunicii mei. După 13 ani de când s-au mutat ei din vechea casă în noul apartament, care atunci era nou pe bune, a murit bunicul meu. După 40 de zile a murit și mătușa. A rămas ca singur locatar bunica supraviețuitoare care, simțind că nu mai are nici ea mult de trăit, a făcut demersurile necesare pentru a fi eu proprietarul de drept. După încă 8 ani a murit și ea. Ca atare, rămâneam eu proprietarul nu numai de drept ci și de fapt. Dar parcă încă nu mă trăga inima să mă mut. Parcă spiritul bunicii încă mai locuia acolo.

Este drept că bunicii și mătușa, în timpul vieții lor, au întreținut și îmbunătățit apartamentul cât de bine s-a putut. Dar mai erau multe de făcut. Cum încă nu mă trăgea inima să mă mut în apartament, dar eram conștientă că o voi face într-o zi, am început, cu ajutorul părinților, să investesc mai departe în el. După posibilități, firește. Prima mișcare a fost să mă debranșez de la rețeaua de încălzire centralizată cu gândul să instalez centrală termică de apartament, pe gaze naturale. Următoarea mișcare a fost instalarea țevii de aductiune pentru gaze pe scară, de la care am adus o ramură până la ușă, apoi în casă, până la bucătărie.

A urmat instalarea centralei termice, a țevilor și a caloriferelor, apoi văruirea pereților, înlocuirea aparaturii electrocasnice .... Și am început să-mi duc viața în noua casă...

Curând a trebuit să înlocuiesc schelăria metalică ce închidea balconul cu material tip termopan... și mi-am îmbunătățit confortul. Plus că am izolat termic pereții din afară pe cât se poate de bine. 

Acum urmează un nou vis ce așteaptă să fie realizat. Pe lângă văruirea bucătăriei și a băii ce încă mai așteaptă puțin, am plănuit și un alt „proiect de îmbunătățire” a locuinței: înlocuirea mochetei de pe hol cu un parchet cât mai bun. Avantajul ar fi că, comparativ cu mocheta „din bucăți” de care te poți împiedica oricând și oriunde, poți să te deplasezi ușor fără să te împiedici, fără să aluneci. În plus, comparativ cu gresia, parchetul menține o anumită cantitate de căldură la nivelul său, o căldură prietenoasă.

Să încercăm să colaborăm cu firme specializate de tipul Alma Parchet. Mă gândeam la ce s-ar potrivi cel mai bine. M-ar tenta un parchet masiv, pentru o mai bună soliditate. Dar nu aș refuza ideea unui parchet stratificat dacă această variantă ar fi mai accesibilă și de calitate.

O variantă mult mai modernă și mult mai căutată ar fi varianta parchetului pentru încălzire în pardoseală. Căldura s-ar ridica de jos în sus, într-o manieră mult mai firească, mai economică și mai discretă. Dar momentan ar însemna o investiție mult prea mare, prea radicală și cu mult peste posibilitățile mele. Dacă însă s-ar pune problema construcției unei case noi sau a renovării radicale a unei case vechi, în cazul în care mi-aș permite o asemenea investiție, cu siguranță aș lua în calcul un asemenea tip de pardoseală.

Deocamdată aștept momentul propice pentru demararea acestui proiect absolut necesar pentru renovarea locuinței. Și sper ca acest moment să vină cât mai curând.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un nimeni!!!...

  Dacă mă gândesc mai bine, în ultima vreme mi s-a confirmat o bănuială pe care o aveam de mulți ani și care preferam să nu fie adevărată. Nici acum nu pot accepta faptul că pentru cei aflați la conducere, la nivel local sau mai sus, sunt un NIMENI, un oarecare bun doar ca și sac de box și otreapă de spălat mizeria de pe jos, dar se pare că asta este realitatea. În ultimii 12 ani, să zicem cu aproximație, orașul în care trăiesc și lucrez a fost condus și administrat mai bine sau mai puțin bine de reprezentanții unei anumite formațiuni politice. De fapt aceeași oameni cameleonici care au trecut dintr-o formațiune politică în alta, după cum își simțeau șansele de a-și menține același scaun în postul de conducere, măcar același loc dacă nu unul mai înalt și mai confortabil. În timp ce noi încercam să supraviețuim la un nivel extrem de scăzut de trai. Puteam să schimbăm situația la fiecare votare. Dar cei mai mulți erau cuprinși de o (in)explicabilă lehamite, de parcă ar fi spus: „Oricum n

Vreau/Nu vreau să mă vaccinez

 Și a început procesul de vaccinare. Cu prima linie... În care intru și eu, fiind cadru medical. Și în a doua linie va intra tatăl meu, ca fiind persoană aflată în grupa de risc, fiind vârstnic și cu boli asociate, datorate vârstei. În principiu vorbind, ambii dorim să ne vaccinăm. Avem desigur liberul arbitru, deci posibilitatea de a alege. Și avem de ales, la urma urmei, între două variante: boala sau evitarea ei prin vaccinare. 1. Boala este prima variantă. Greu de evitat în această perioadă din mai multe motive. Agentul care o provoacă este un virus. Nu un parazit, care poate fi văzut cu ochiul liber, sub lupă sau un microscop optic cu o putere de mărire nu prea mare. Nu o bacterie, care poate fi văzută la un microscop optic aflat la îndemâna oricărui laborator de analize și care în plus poate fi cultivată în laborator și identificată imediat ce apar culturile și în plus, ulterior, putându-se cerceta care antibiotic îi poate veni de hac. Ci un virus, care nu poate fi identificat de

În fond... De ce un asemenea jurnal?

 De ce jurnal? Pentru că, printre altele, una dintre funcțiile pe care le poate avea un blog este aceea de jurnal. Nu! Nu vă gândiți la un jurnal mai mult sau mai puțin intim. Nu! Mai degrabă un soi de literatură în stil jurnalistic, ziaristic, documentar... Cam mult spus, dar.... De ce jurnal de pandemie? Pur și simplu... „la plesneală”, cum obișnuiesc să spun uneori. Adică la întâmplare. Sau poate că nu... Să ne întoarcem în urmă cu ceva luni. Mai multe luni. Poate chiar un an de zile... aproape... Pe undeva, în Extremul Orient, mai precis în China (localitatea, mai mult chiar zona nu prea are importanță), un virus nou începea să-și facă de cap. Probabil era ceva ce atacase până atunci sălbăticiunile locului, liliecii zice-se, și dintr-un moft de parazit ce vrea o diversitate într-ale gazdelor, a început să atace oamenii. Teren virgin, neexplorat, nefolosit, nepregătit să primească un asemenea atac.Ca atare, atacul a intrat ca-n brânză, cum s-ar zice. Și atacatorul a început să profi

O ChocoTelegramă - cadou din ciocolată

 Îmi amintesc cu nostalgie de aniversările zilelor mele de naștere de pe când eram încă copil. Fie că erau doar în familie sau între colegi, întotdeauna erau cadouri. Iar unul dintre cadouri era mereu același, cel primit de la bunica mea: un imens tort cu cremă de ciocolată. Atâta vreme cât a fost în putere, ea îmi făcea tortul, mare, dulce și frumos ornat. Și făcut în casă de mâinile ei. Deși nu sunt mare amatoare de dulciuri, duc dorul întotdeauna acelor cofeturi, fie că le primesc la ocazii festive, fie că le mănânc fără un pretext anume. Și oricât de sofisticate ar fi cadourile primite la ocazii festive, cred că unele dintre cele mai fine, delicate și... delicioase daruri sunt variatele cadouri de ciocolată. De regulă sau mai bine spus cel mai frecvent mi se oferă cadouri de ciocolată, de calitate bună, e adevărat, dar fără prea multe pretenții. Dar mărturisesc că duc dorul produselor de ciocolată fină, care ți se topește spontan în gură, umplând-o de o aromă fină. Copil fiind, am

Fără bani aruncați

 Niciodată de când mă știu nu am avut venituri mari în familie, cel puțin nu constant pe o perioadă mai mare de timp. S-a trăit doar din salariu, cel mult, doar pentru perioade limitate de timp, din venituri provenite din ore suplimentare. Iar nevoile familiei erau destul de mari, din ce în ce mai mari pe măsură ce trecea timpul. Singura soluție de a duce un trai decent, fără a strânge cureaua mai mult decât era necesar și fără a periclita sănătatea și imaginea generală a fiecăruia dintre noi, era să nu se cheltuie bani pe lucruri ce nu erau prioritare în acel moment. Venituri suplimentare nu se găseau la tot pasul, iar ceea ce se găsea presupunea extinderea muncii și a efortului peste o limită ce s-ar fi dovedit periculoasă pentru sănătate, întrucât ar fi putut duce la epuizare inutilă.  Ca atare, la un moment dat ne-am dat seama că se impunea o deviză de tipul #farabaniaruncati. Una dintre primele soluții de economisire a banilor era cumpărarea oricărui produs posibil la un preț cât

Încă departe...

 La început a fost doar o ştire de presă. O ştire ca oricare alta. Cum că, undeva în China, a apărut un virus nou care îşi extinde cu repeziciune aria de potențială răspândire a infectărilor umane. Oricăt s-ar fi încercat totuși să se treacă cu vederea acest fapt, oricât de mult s-ar fi încercat, ipotetic vorbind, să se ascundă faptele, amploarea crescută a fenomenului nu putea fi trecută cu vederea. Nu era prima molimă apărută pe pământ. Au fost de-a lungul istoriei umane dezastre de această natură care au decimat comunități întregi și au semănat spaimă și teroare. Împotriva acestor molime s-a încercat tot ce era omenește posibil, în acele vremuri pentru a stopa extinderea lor. Nu s-a reușit, dar măcar s-a încercat cu priceperea din acele vremuri. Și s-a încercat să se înțeleagă fenomenul pentru a se lupta cu mai multă eficiență.  Spitalele erau asaltate de persoane infectate. Erau pline de bolnavi în stare mai ușoară sau mai gravă, cei gravi fiind din ce în ce mai mulți. Aveau de suf

Pandemia animalelor

 Pandemia animalelor O vulpe, farmacistă, ce nu avea talent Și ce era pe punctul să intre-n faliment, Se da de ceasul morții, de foame să nu crape Și din dificultate cu chiu cu vai să scape. Se puse deci la umbră, clocind doar gânduri hoațe, În tril de păsărele și chiorăit de mațe Și adormi de foame, ca anesteziată, Când se trezi deodată subit înviorată. Pesemne că visase cuvântu-acela magic… Și înghițind degrabă chiar și-un antinevralgic, Luă din farmacie fără regret sau frâu, Purcoi de laxative și le-aruncă în râu, Mai sus de locul unde veneau când li-era sete, În grupuri mari, jivine, să bea pe îndelete. Fugi apoi acasă și se-așeză cuminte,  În pragul farmaciei exact ca înainte. După vreo două ceasuri, porni o hărmălaie, Că fiarele în masă aveau pântecăraie Și au venit degrabă, aproape-n agonie, Să ceară tratamente și sfat la farmacie. Vulpița cea vicleană le asculta pe toate, Le întreba de dietă, de-au labele curate Și cu cinism le scoase brutal din letargie, Spunând că în mod sigu

Baia care mă defineşte

 De ceva vreme privesc cu jind peste tot interiorul băii proprii. S-ar cere cam de multișor o reparație (aproape) capitală. Recunosc! Nu s-au mai făcut de mult timp modificări majore la nivelul băii, deși este folosită aproape la fel de frecvent ca și bucătăria. Adevărul este că umezeala destul de intensă de la acest nivel, atât cea produsă de mine cât și cu ajutorul dat de vecina de deasupra mea, a produs o vătămare destul de puternică mai ales a unei părți din tavan și nu numai. Așa că este necesar luarea urgentă de măsuri pentru a remedia degradarea băii până nu este prea târziu, în ideea că vor fi necesare mai profunde la nivelul băii și/sau reparații și în restul locuinței. Deocamdată nu este necesară schimbarea completă a gresiei și faianței din baie. Poate doar „cârpeli” pe ici pe colo. Dar, pe lângă repararea pereților și tavanului, s-ar cere și o schimbare, cel puțin parțială, a mobilierului din baie. O idee ar fi inspirația dată de mobilierul de baie de la SaviniDue , indifer

La vaccinare

 De luni dimineaţa, pentru două săptămâni (deocamdată!), sunt „prinsă”, ca medic coordonator, la unul dintre centrele de vaccinare din oraș. În sfârșit, acțiune!!! Îmi era dor de o campanie de vaccinare. Încă de la începutul activității mele ca medic școlar, am participat la multe campanii de vaccinare prin școli, în care administram vaccinurile din schema națională de vaccinare la sute de elevi. Deși de câțiva ani sarcina vaccinărilor a căzut exclusiv pe medicii de familie, am apucat totuși să acumulez în ani de zile experiența vaccinării a sute, mii, zeci de mii de elevi. Vaccinare și revaccinare. Toți au supraviețuit vaccinărilor, cu reacții secundare reduse atât ca număr cât și ca intensitate. În plus, au fost feriți de contactarea unor boli care puteau fi severe pe măsură ce înaintau în vârstă și care puteau da complicații severe, potențial fatale. În Roman probabil vor fi șapte echipe de vaccinare repartizare în trei centre. Eu voi face parte din una dintre ele. Programul? Zilnic

Dincolo de ştiri...

 Pentru unii, un articol de presă ca cel de mai jos poate părea o ştire seacă de presă: Preot răpus de Covid Știre publicată în urmă cu   17 ore,   în data de   9 noiembrie 2020 Autor   Monitorul de Neamț și Roman ■ părintele Gheorghe Miron a trecut la cele veşnice, decesul survenind în seara zilei de duminică, 8 noiembrie ■ a fost în slujba bisericii şi a enoriaşilor timp de aproximativ 45 de ani ■ Printre persoanele răpuse de virusul ucigaş se află şi un îndrăgit preot ortodox din Arhiepiscopia Romanulu şi Bacăului, Gheorghe Miron, care avea 78 de ani. „Drept măritori creştini, cu întristare vă aducem la cunoştinţă că, în seara zilei de duminică, 8 noiembrie, părintele nostru, Gheorghe Miron, a fost chemat la Domnul, Părintele, care a slujit timp de 34 de ani, pînă la pensionare şi alţi 10 ani după la Sfîntul Altar al bisericii noastre, acum liturgiseşte în ceruri. Părintele nostru ne va lipsi mult, pentru că nouă, preoţilor, ne-a fost un model de rîvnă şi responsabilitate în slujire