Deşi natura încă nu se decide asupra evoluţiei sale, deşi iarna încă nu reuşeşte să predea ştafeta primăverii, se simte totuşi în aer un iz de prospeţime. Aerul este parcă mai curat, mai ales în zonele în care vegetația este mai abundentă. Natura se încăpățânează să se trezească la viață, deși vremea pare a fi încă neprietenoasă.
Totul pare să reînvie, dar și să se curețe în profunzime de impuritățile adunate în timpul sezonului rece. Iar oamenii se străduiesc să țină pasul cu curățirea generală a firii.
Prima curățenie se face la nivelul propriului organism și al casei. Regimul alimentar se schimbă, punându-se accent pe produse proaspete, bogate în vitamine și minerale. Regimul de viață se schimbă și el, se respectă mai bine regimul de odihnă activă, activitate fizică în aer liber.
Adevărata provocare este reprezentată de curățenia efectuată în locuință. Curățenia care contează este acel tip de curățenie igienică efectuată cu aparate de curățat inovatoare care fac procesul de curățenie generală mult mai ușor de efectuat.
„Curățenia de categorie grea”, adevărata provocare a oricărei familii, cuprinde câteva aspecte fundamentale.
- Curățarea covoarelor, a canapelelor și a tapițeriilor, toate îngreunate de praf și destul de greu de scuturat afară, fără a se putea scoate tot sau aproape tot praful din ele, care poate fi perfect executată cu aspiratoarele cu injecție-extracție
- Curățenia în amănunt a zonelor foarte dificile (cum ar fi plita, cuptoare și hote, rosturile dintre suprafețele ceramice, baterii sanitare, etc), zone care se acoperă frecvent și extrem de mult cu resturi alimentare adesea arse sau bogate în grăsimi, este o adevărată provocare de zi cu zi care se face foarte ușor și eficient cu aparatele de curățat cu abur
- Curățarea geamurilor și faianței, în special dacă există un balcon închis și deci foarte multe geamuri, poate deveni cu adevărat copleșitoare și consumatoare de timp,iar ajutorul salvator poate fi unul din aparatele de curățat geamuri și suprafețe netede.
Provocările sunt evident mai numeroase și mai dificile, dar pentru fiecare există soluții care ușurează extrem de mult munca și fac o economie considerabilă de timp. Iar efectele sunt cu adevărat spectaculoase. Deși aparent o astfel de abordare a rezolvării problemei curățeniei în locuință și în afara ei poate părea destul de costisitoare, faptul că se face o economie considerabilă de timp și de efort fizic și că toată curățenia este impecabilă, merită orice investiție făcută în acest sens.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021
Comentarii
Trimiteți un comentariu